Case #31 - Sexul la schimb cu prietenia


Louise mi-a spus că voia mai multă pasiune în relația ei. Soțul ei avusese o aventură în urmă cu 5 ani. Aceasta a durat un an. A recunoscut, a căzut în genunchi, și-a cerut iertare și apoi a terminat aventura. De atunci lucrurile s-au îmbunătățit ușor, dar pentru Louise au mai rămas niște probleme de rezolvat. Când i-a spus prima dată despre aventură, a reacționat în mod rațional, întrebându-l dacă vrea să renunțe la căsnicie sau nu. Modalitatea ei imediată de a face față situației a fost aceea de a analiza problema și de a stabili unde se află fiecare. A fost o strategie inițială de supraviețuire bună.

Cu toate acestea, mai târziu, a simțit o tristețe imensă. De curând a început să resimtă furia. Dar ea nu a vorbit despre asta. El i-a spus că dacă este cu adevărat furioasă, este de acord să o părăsească din cauza greșelii lui. De aceea, se temea că el va proceda astfel în cazul în care și-ar exprima sentimentele. Însă acesta este un lucru care o macină. Deși sunt o mulțime de lucruri bune în relația lor, ea nu este la fel de deschisă cu el și are anumite rețineri inclusiv din punct de vedere sexual. Am întrebat-o cât de des fac sex și mi-a răspuns că de 4 ori pe lună. Am întrebat-o cât de mult vorbesc și mi-a spus că în medie în jur de o jumătate de oră pe zi.

I-am cerut să estimeze nivelul inteligenței emoționale, iar ea mi-a spus că este 3. Era limpede că, în aceste condiții, nu avea cum să primească ascultarea pe care și-o dorea din partea lui. Nu ne-ar fi fost de prea mare ajutor să lucrez cu ea ca să-și exprime sentimentele; ar fi putut să înlăture o parte din furie, dar nu i-ar fi apropiat prea mult. Fără a vorbi cu el despre ce se întâmpla cu ea, relația lor ar rămâne la un nivel oarecum superficial. Gestalt nu lucrează cu „iertarea", deși pune accent pe „ceea ce este". În acest caz, însă, era vorba de o serie de alte lucruri de care nu era conștientă.

Louise era profesoară. Mi-a spus că de-a lungul anilor și-a schimbat modul de predare pentru a scăpa de regulile rigide și a observat o schimbare foarte importantă la elevii ei. În același timp a pornit într-o „călătorie de regăsire a sinelui". Știam că are propriile resurse și era evident că lucra la propria dezvoltare. Dar acest lucru nu se regăsea și în relația de cuplu. Scopul meu era să lucrez cu problema relației de cuplu, nu să relaționez cu ea la nivel psihic sau interpersonal. Așa că i-am dat o temă. Acest lucru implica de fapt o înțelegere: mai mult sex pentru mai multă initmitate.

I-am sugerat să îi spună soțului ei că vrea să facă mai mult sex și să fie mai apropiați. Pentru acest lucru avea nevoie de mai multă intimitate. Pentru a realiza acest lucru, trebuia să petreacă jumătate de oră împreună în fiecare zi, dezvoltând intimitatea în relația lor. Am sugerat o serie de opțiuni - ca exercițiu, să vorbeasacă sincer unul cu celălat despre lucruri mărunte; să citească împreună o carte și să discute despre ea; să facă niște exerciții împreună, precum ascultarea sau exprimarea emoțională; să creeze spațiul pentru a-și asculta reciproc resentimentele; sau pur și simplu să facă împreună în acel interval lucruri care să îi apropie mai mult. Am fost de acord cu ea că nu era deloc cinstit. Ea juca rolul profesorului, orchestrând totul, așa încât ea să își poată exprima furia față de el într-un mod sigur. Nu era corect, fiindcă muncea de două ori în acest sens. Cu toate acestea, vor exista alte beneficii secundare și o va ajuta să își îndeplinească propriul scop, acela de a aduce mai multă pasiune în relație.

Rezultatul va fi acela că vor începe să fie de aceeași parte a baricadei, lucru ce va ajuta mai mult decât conștientizarea personală ce-i aparținea numai ei. Această abordare a folosit ceea ce se numește „lucrul cu o singură persoană pentru relația de cuplu". Acest lucru semnifică faptul că păstrăm relația în prim plan atunci când lucrăm cu un client. În loc să ne axăm doar pe ei, încercăm să întărim relația. Multe sentimente, identități și povești sunt produsul relațiilor de cuplu. Astfel, o cale spre schimbare este aceea de a face un schimb important în relație, în loc să se axeze pe experiența individuală. Aceasta folosește o abordare ce lucrează cu întregul, în loc să lucreze cu un segment.

Poate suna mercantil să oferi sex în schimbul modificării comportamentului - dar oamenii oricum fac asta în mod inconștient. Pentru a stăpâni ceea ce ai, pentru a aduce în prim plan în relație și apoi a-i oferi celeilalte persoane opțiuni. În acest sens, o astfel de propunere nu este manipulatoare, ci mai degrabă onestă. Un astfel de schimb într-un astfel de context este pentru ceva ce va întări relația de cuplu.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther