Case #30 - Un motiv bun să nu te simți activ sexual


Bridgit spunea că are o senzație de „rece" în zonele lombară și genitală. Divorțase de 5 ani și încă nu își găsise o altă relație. Spunea că soțul ei o rănise. Nu-i răspunsese niciodată din punct de vedere sexual, deși el încercase din greu în multe feluri, iar relația lor avea multe aspecte pozitive. Am întrebat-o în ce fel o rănise concret, dar îi era greu să indice ceva anume. Spunea că se simțea închisă față de el și deci în acel loc simțea durerea.

Se pare însă că el nu făcuse nimic rău în mod special. Așadar săgețile indicau altceva. Apoi mi-a spus că nu prea simțea nimic în general. Am intervenit în experiment și i-am spus despre experiența mea de disociere și despre greutatea de a mă integra în corpul meu. Mi-a spus că bănuia că totul se datora faptului că văzuse cum fratele său fusese bătut crunt de părinții lor de la 8 la 16 ani. După aceea a fost răpit de niște contrabandiști și abia după 5 ani a reușit să trimită o scrisoare și să fie salvat. După toate acestea, a început să hoinărească pe străzi cu alți cerșetori, a furat, a fost închis de câteva ori, a furat chiar și de la ea atunci când a încercat să îl ajute. În urmă cu 15 ani, tatăl lor a murit și de atunci fratele ei s-a redresat, e fericit și are o viață bună. Cu toate acestea, simte multă durere și vină, fiindcă nu a putut face nimic în legătură cu bătăile acelea.

I-am spus faptul că ea nu a avut niciun spijin în tot acel timp - nu avea pe nimeni cu care să vorbească sau care să o aline. Deoarece durerea era încă foarte prezentă pentru ea, i-am sugerat să mă așez lângă ea și să o cuprind cu brațul pe după umeri, astfel încât să simtă sprijinul pe care nu l-a avut niciodată și să aibă impresia că în toată acea vreme am fost alături de ea. A început să suspine cu o durere profundă și respirația întretăiată. Am ținut-o, am respirat și am fost prezent lângă ea, ascultându-i durerea îngrozitoare din plâns. După un timp s-a liniștit și a rămas nemișcată. I-am spus cuvine de mulțumire. Apoi s-a ridicat și s-a uitat la mine. Mi-a spus „acum vreau să îți dau ceva". Am simțit un schimb între energia mea și a ei. I-am spus că simt o căldură. Mi-a spus că și ea simte o căldură prin tot corpul. Am întrebat-o ce vrea să îmi dea, dar pentru o vreme s-a chinuit să își găsească cuvintele.

Apoi a spus „aș vrea să îți sărut ochii cu ochii mei." Am simțit deschiderea ei și schimbul de energie dintre noi. I-am spus „acum te afli în corpul tău și ești gata pentru o relație". M-a aprobat.

Nu am ales primele imagini pe care le-a prezentat (senzația de îngheț) și nici pe următoarele (lipsa generală a sentimentelor din corpul său). Am răspuns dialogic și am așteptat până când a ieșit altceva la iveală, și anume o treabă familială nerezolvată. Faptul că a fost martoră a unei astfel de traume a lăsat urme adânci asupra ei și, în ciuda faptului că fratele său își revenise, durerea și vina încă o măcinau. Nu putea merge mai departe până când nu i se observa durerea și nu primea sprijinul necesar. Această experiență a declanșat o experiență vindecătoare, ce i-a permis să renunțe la durere și vină, să-și recapete senzațiile corporale și să fie pregătită senzații sexuale.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther